PROIECTE

Politica publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă

 

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (O.A.M.G.M.A.M.R), în calitate de beneficiar, a implementat în perioada iunie 2018-octombrie 2019, proiectul “Servicii medicale îmbunătățite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă – POLMED”.

Obiectivul principal al proiectului a constat în dezvoltarea unui set de valori profesionale fundamentale pentru asistenți medicali și moașe, în beneficiul relației personal medical-pacient. Obiectivele specifice ale acestuia urmăresc creșterea capacității organizației de a formula propuneri de politici publice în sectorul medical și derularea unui proces participativ de elaborare a unei propuneri de politică publică alternativă care face referire la profesiile de asistent medical și moașă.

Inițiativa identificării valorilor profesiei urmărește o reformă de substanță în domeniu, orientată către performanță și având în centrul ei grija pentru pacient. Empatia, cooperarea și profesionalismul – aceste valori promovate vor susține și vor ghida comportamente adecvate în practica clinică, vor oferi un sistem de referință pentru autoevaluare și evaluare a calității serviciilor de îngrijire medicală.”, a declarat președintele OAMGMAMR, domnul Mircea Timofte.

Invităm toți membrii OAMGMAMR să consulte toate materialele dezvoltate în cadrul proiectului, cât și politica publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă, accesând https://www.oamr.ro/biblioteca-online/.

***********************************************************************

18.09.2018

METODOLOGIE de selectie a grupului tinta participant la FOCUS GRUPURI

Vezi metodologie: AICI

 

10.08.2018

Prezentare proiect - “Servicii medicale îmbunătățite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă - POLMED”

Vizualizati prezentare generala: AICI

 
 
 
01.08.2018
 

Comunicat de presa - Lansare proiect

 

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) implementează proiectul "Servicii medicale imbunatatite calitativ printr-o noua politica publica privind valorile profesiilor de asistent medical si moasa - POLMED" (Cod SIPOCA 169/ Cod SMIS 111787). 

Vizualizati comunicatul: AICI

 
...